Zi neagră în cinematografia internațională. Actorul Irrfan Khan, cunoscut pentru rolul din „Vagabondul Milionar” (Slumdog Millionaire) a murit la numai 53 de ani, din cauza unei boli rare.

Irrfan Khan s-a stins pe un pat de spital din Mumbai, India, după ce s-a luptat, timp de mai bine de doi ani, cu o boală rară: tumoră neuroendocrină, scrie The India Times. Anunțul diagnosticului l-a făcut chiar el, pe rețelele de socializare, stârnind griji încă de pe atunci.

„Acceptarea faptului că am fost diagnosticat cu tumoare neuroendocrină a fost extrem de dificilă, dar dragostea cu care m-au înconjurat cei din jurul meu și puterea pe care am găsit-o în mine mi-au dat speranță”, scria Khan, pe Twitter.

Irrfan Khan Won International Acclaim Much Before Slumdog ...

Starea lui s-a înrăutățit brusc

Actorul de Bollywood, care a jucat și în pelicula „Viața lui Pi” (Life of Pi), a fost internat într-un spital din Mumbai zilele trecute, atunci când starea lui de sănătate s-a înrăutățit brusc.

Irrfan Khan a urmat un tratament în străinătate, însă iată că boala perfidă a câștigat războiul și l-a răpus.

Irrfan Khan a fost un actor foarte apreciat în India, câștigând și numeroase premii internaționale de-a lungul carierei. Pelicula „Vagabondul Milionar” a câștigat și un Premiu Oscar, iar la un moment dat a colaborat și cu Salman Khan.